“Să nu te temi de moarte!”—e fraza care, pa parcursul atît a celor două războaie mondiale cît şi a istoriei umanităţii în general, a răsunat de nenumărate ori. A fost plînsă, strigată, cîntată, şoptită…iar cei care o pronunţau erau, de cele mai multe ori, mamele şi bătrînii.
Bătrînii, cei care au trecut prin viaţă şi i-au cunoscut atît fervorile cît şi durerile, cei care au muncit în fiecare zi de luni şi s-au odihnit duminica, cei care au fost îndrumaţi şi-au povăţuit…se pot considera persoane împlinite. Ei nu se mai tem de moarte pentru că “au trăit”, şi-au trăit definitiv şi irevocabil viaţa!
Mamele-cele din a căror sînge purcedem, matca la care mereu revenim din negura timpurilor şi povara anilor…sînt şi ele fiinţele care şi-au îndeplinit menirea pe acest pămînt, dînd naştere pruncilor—mai nobil scop în lume pentru o mamă nu există! Aceste două tipologii de fiinţe sînt de-a dreptul cele în a căror suflete nu persistă frica de moarte.
“Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimîntător” (M. Preda) – citat semnificativ şi profund care cuprinde cel mai mare adevăr al vieţii: moartea-i un neant în care, vrem, nu vrem, coborîm cu toţii. Eu nu văd moartea ca un sfîrşit, ci mai degrabă ca o a doua şansă. Omului în general îi sînt menite de la Dumnezeu două încercări: la nivel de personalitate acestea se perindă cam în felul următor: fiecare merită o a doua şansă, iar a treia este mereu în zădar; iar la nivel de umanitate, Domnul ne-a dat şi el două încercări: viaţa şi moartea, a treia- nu există... Moartea e-o posibilitate de-a dăinui ca spirit format şi conceput, nu-i nicidecum o tragedie. Mori ca să renaşti!
Inabilitatea de-a primi moartea ca o oportunitate de-a fi altfel mai spiritual, mai bun, mai darnic e tipică pentru fiinţele care „au trecut”, n-„au păşit” adecvat prin viaţă. Cei care cunosc pe lîngă noţiunea de „viaţă” şi cea de „acum” sînt, de fapt, cei care reuşesc sa „trăiască” într-o societate în care toţi „există”. Viaţa nu-i decît o călătorie cu o destinaţie anume, în care rolul primordial revine călătoriilor, nu scopurilor. Important e să ştii a călători şi a extrage esenţialul deoarece destinaţia e una pentru toţi: moartea.
Cineva spunea că un bărbat în viaţă are două porunci de îndeplinit: să sădească un pom şi să crească un fiu. Are o viaţă întreagă la dispoziţie şi doar două cerinţe de realizat. Unii reuşesc, alţii-- nu! Anume pentru aceşti „alţii” moartea e o dramă.
Dan Milman spune „Moartea nu-i ceva trist, trist e faptul că mulţi oameni în general nu trăiesc”. Deci învaţă să fii un demn drumeţ al potecilor tale şi nu uita că ele toate se contopesc, într-un final, în TINE. Tu-ţi croieşti viaţa, tu mori pentru ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu