Aşteptarea, iubirea, frumosul...câte conotaţii iau aceste elemente de la om la om! Aparent se pare că fiecare dintre ele are o definiţie concretă, totuşi, când s-o pui în practică: câte momente diverse şi câte discrepanţe se manifestă... şi toate astea provin de la simplul fapt: fiecare e unic în modul său!
    O fiinţă este deja o personalitate! Cu bani sau fără, cu sau fără studii prestigioase, o suflare omenească este un univers întreg, format şi conceput, cu moravuri şi valori întărite. Unul gândeşte într-un fel, altul- diferit. Nu poţi să-l comdamni nici pe unul, nici pe altul: fiecare are dreptate într-o anumită măsură. Să luăm un eveniment simplu, tipic pentru viaţa oricui: aşteptarea unui concert. Unii îl aşteaptă cu inima zbătându-se tot mai forte şi forte. Ştiu şi ce vor îmbrăca, ştiu şi alura potrivită şi toatea astea au un singur motiv: el/ ea va fi acolo! Întreabă-l pe un ins aflat într-o astfel de ipostază, ce este aşteptarea? Sigur că-ţi va răspunde că nu e decât un amalgam de clipe încetinite care se scurg agale. Alţii sânt mai rezervaţi: n-au absolut nici un motiv să-şi facă griji. Parcă aşteaptă ziua respectivă şi parcă o resping în acelaşi timp. N-au motivaţie, iar aştepaarea în cazul dat e doar un element firesc din mersul propriu-zis al timpului. Alţii nu-l aşteaptă nici pe el şi nici pe ea, ei pur şi simplu: aşteaptă! Ei presimt cu toată făptura lor că urmează o cotitură semnificativă în viaţa lor, iar odată ce-şi doresc dint tot sufletul un lucru, tot universul contribuie la realizarea lui (P. Coelho). Există şi personalităţi pentru care concertul respectiv este un neant, un moment indezirabil. Ei nu atestă nici urmă de aşteptare, cu toate acestea, timpul în cazul lor se scurge mult mai rapid decât în cazul celorlalţi. Sânt sute şi mii de alte ipostaze de aşteptare a unui simplu evenimet pentru că sânt sute şi mii de personalităţi care-l percep într-un mod peronalizat.
     Fiinţa umană este, fără nici o contestare, un cadru desăvârşit al misterului. O enigmă mai acerbă decât omul nu cunosc: aceleaşi două mâini, picioare...dar câte aparenţe, câte abilităţi, câte valenţe şi câte posibilităţi de-a se diferenţia de celălalt! Viaţa omului e interesantă anume prin acest mic amănunt: fiecare din noi vine cu ceva nou într-însa. Fiecare este o lume aparte care împreună formează un conglomerat de universuri ce se completează eficient unul pe altul.
    Faptul că ne-am născut aici şi acum, în această epocă 3-dimensională este şi el un indiciu sugestiv care ne aminteşte: tu eşti tu, iar eu sânt eu şi generaţia pa care o alcătuim este diferită de altele pentru că noi sântem cei care o formăm!              

Prietenia- o artă de-a fi om

     Noţiunea de prietenie cunoaşte semnificaţii multiple. Totuşi, cea mai adevarată şi cea mai sugestivă dintre ele rămâne a fi cea pe care o împărtaşim noi înşine! E alogic să vorbeşti despre o noţiune atât de subiectivă la un mod general şi, chiar dacă se cunosc o mulţime de proverbe care ne profilează adevăruri esenţiale referitoare la prietenie, ca: “Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte”, “Fă-ţi prieteni noi dar nu-i uita pe cei vechi” sau “Prietenul vechi este ca vinul care, pe cât se învecheşte, pe-atât mai cu gust se bea”, etc, prietenia ramâne, pâna la urmă, un context personalizat de fiecare în parte.

      Prietenia îşi ia angajementul de a ne marca inedit identitaţile. Există persoane care n-au avut niciodată parte de-o prietenie frumoasă. Fie că au fost trădate, fie că au trădat, ele afirmă că prietenia e o iluzie, că ea nu există deoarece oamenii de astăzi sunt falşi. Alţii vin să stârpească această idee, punctând un adevar primordial din punctul lor de vedere, care sună în felul următor: “Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, doau degete ale aceleiaşi mâini.” (Victor Hugo). Pentru fiinţele respective prietenul e o comoară şi ei ştiu cum s-o preţuiască. Se întâlnesc şi tipuri de personalităţi care le clasifică pe cele enumerate mai sus drept utopice sau extremiste. Ei “nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie” (Stefan Iordache). În  mintea lor prietenia nu e nici profanată, nici venerată, ea doar completeaza şirul logic pe care-l parcurge fiinţa umană în definirea sa…

     Milioane de personae împărtăşesc milioane de idei referitoare la prietenie. Iată-mă şi pe mine, una singură din amalgamul celor câteva milioane, care am ajuns să cunosc şi să pot descrie, în măsura abilitaţilor şi experienţei mele, o prietenie care m-a marcat profund şi care sper, din tot sufletul, să dureze.

     Sincer vorbind, prietenia pentru mine se face plauzibilă din afirmaţia lui Elbert Hubbart: ”Un prieten este acela care ştie totul despre tine şi care totuşi ţine la tine”. Un prieten e într-adevăr o persoană devotată, sinceră şi foarte apropiată sufletului. Lui pot sa-i divulg orice fără vreo îndoială că secretul meu va fi făcut public. El este şi omul cu care, odată ce încep să vorbesc (despre multe, şi în acelasi timp despre nimic) pot întinde discuţia pe o zi, sau chiar pe  două. În această prietenie timpul chiar nu e elementul decisiv, aici sufletul deţine puterea supremă. Pentru mine ea este o oportuniate frumoasă de a-mi demonstra “arta de a fi om”. Ea presupune ambianţa în care ajung să percep multe din nimicuri şi în care trăiesc efectiv o schimbare de proporţii a eului interior. Simplu spus: prietenia e lumea în care mă simt ca acasa: ocrotită şi înteleasă.

     Cred ca acest prieten m-a schimbat foarte mult, în general prietenii (nu-mi place să folosesc noţiunea de prieten adevărat: pare a fi un clişeu deja. Însăşi cuvântul “prieten” spune foarte multe.) ne schimbă foarte mult.

     Şi, dacă e să vorbesc despre dânsul, pot spune foarte multe, totuşi, cele mai esenţiale caracteristici pentru mine  sânt următoarele: este o persoană deosebită, cu o capacitate firească de-a  spune lucrurilor pe nume şi de-a da o notă apreciativă tuturor evenimentelor. Îmi place cum gândeşte, pentru că gândeşte el mai altfel şi mai îndrăzneţ decât alţii. Are şi o abilitate înnascută de a-şi ascunde emoţiile şi enigma acesta a lui îl face de mii şi mii de ori mai interesnat decât orice altă persoană. Îmi place mai ales faptul ca lui pot sa-i spun toate şi despre toţi, fără vreo teamă de-a fi judecată sau luată în deridere. Cred că trebuie să ai un asemeni prieten,  ca să simţi cu inima ta acaestă grijă şi dragoste prietenească.

     Natura nu mi-a hărăzit un frate mai mare, în schimb mi-a dat un prieten, la care ţin foarte foarte mult, şi care, la sigur manifestă acelaşi devotement faţă de mine.    

     Sincere mulţumiri prietene, pentru că eşti!

Ma bucur ca, in sfirsit, am ajuns sa-mi fac si eu un blog! Acum insa n-am pofta sa scriu ceva, las posibilitatea de-a scrie pentru o alta zi, in care programele Pascal nu vor mai fi atit de siciitoare incit sa-mi consume toata energia de-a gindi!            -K